Din ce materiale sa ne construim coliba, casa noastra ecologica
|
...după ce știam că vrem să trăim un stil de viață în armonia cu natura și am găsit terenul ideal pentru ceea ce ne doream, am început să ne gândim din ce în ce mai mult la casa care dorim să ne-o construim. Deși nu aveam bani puși deoparte și trăim doar din ce câștigăm prin / la muncă, ne permitem să ne gândim la viitoarea noastră casă...și credeți-mă, nici măcar nu ne-a trecut prin cap să apelăm la vreo bancă sau orice alt împrumut. Ne gândim că dacă e să fie (construirea casei), va fi și că tot ce avem nevoie era să ne dorim acest lucru :). Pentru noi o casă ecologică înseamnă așa : foarte bine termoizolată, pereți care respiră (trece umideitatea din casă prin acesta), eficientă energetic cât stăm în ea și bineînțeles ieftină. De asemenea vrem să nu poluăm nici la construcție dar nici după o eventuală părăsire (în timp) a casei, sau să nu se fi poluat când s-au fabricat materialele. Deasemenea, avem de gând să implicăm toată familia la maximum (fără a forța nota în ceea ce privește copii) și să ajutăm alți oameni care la rândul lor ne vor ajuta la construcția casei noastre. Deși noua lege cere să aganjezi o firmă pentru construirea propriei case, mai mult ca sigur vom căuta „portițe” pentru acest lucru. Pentru mine este ca și cum aș chema un „specialist” să-mi mai facă un copil :P! Asa că nu, multumesc! Eu cred că pentru nimeni nu ar trebui să existe „nu pot” sau „nu stiu” în acest domeniu (atâta timp cât nu ai probleme medicale). Eu cred că, cuvintele potrivite sunt „nu vreau”, „nu am timp” sau „nu am chef”. Asadar punând la grămadă toete aceste lucruri, știam că soluția va veni de la natură. Studiind mult pe internet si din carti, dar si practic am învățat că sunt foarte multe soluții de a construi cu materiale naturale : case din baloți de paie, case din ameste de lut si paie, case din chirpici, paiantă, „cob” (acelasi amestec ca si la chirpici dar se lucrează cu material umed si nu cu caramizi uscate), case din lemn (grinzi, busteni, „cordwood”, case sub pământ (bordeie sau „hobbit” ), case din saci umpluti si cred că lista ar putea continua :). Mai multe detalii despre aceste tehnici puteti găsi pe site-ul www.casenaturale.org
Pe teren sau în apropierea acestora având majoritatea materialelor enumerate, trebuia doar să găsesc soluția optimă pentru noi, pentru casă (ca acesta să fie ecologică ). Unii ar zice „esti norocos, ai de toate”, dar cred că oricine poate avea acest noroc. Depinde de fiecare ce-si doreste.
Initial eram (pentru multa vreme) „fan” al caselor din baloti de paie. Faptul că se lucrează repede, că termoizolează bine erau argumentele care m-au convins. Știam în sinea mea că are concurență bună prin casele de lut construite cu tehnica „cob”, dar refuzam să cred. :). Toate astea până am participat la prima casă construită din România, construită cu această tehnică. Cu fiecare zi care trecea, rămâneam uimit de simplitatea acestei tehnici, de eficiența acesteia, de rezistență și de ce nu de frumusețea acestei tehnici. Sunt puține metode de a construi o casă chiar cu copii tăi. Iar fiica mea de 7 ani si baiatul de 9 ani adoră să mă ajute. Cred că este foarte important ca ei să se implice...și credeți-mă, le place! La nici o altă tehnică nu-i poți implica deja de la fundație. La majoritatea tehnicilor, structurilor este nevoie de lemn sau materiale grele (un balot de 15-20 kg poate fi obositor sau greu chiar și pentru unele femei ). Mă rog. Ideea este că foarte mult am oscilat între paie, lut sau amestecul acestora :
- 1. Casă din baloți de paie - mi-ar fi plăcut să mă mândresc cu prima casă din baloți de paie cu pereți autoportant, dar în zona în care construiesc este multă zăpadă, multă greutate. Plus că trebuia să aduc baloții de la minimum 15 km, și accesul camioanelor pe teren este destul de dificil. Să lucrezi doar cu familia în cazul acesta ar fi destul de greu pentru toată lumea. Dacă aș face cu structură, ar intra cam mult lemn. Costisitor pentru mine. În cazul acesta avantajele ar fi rapiditatea, termoizolatie extrem de bună și faptul că nu mi-ar fi trebuit apă decât la tencuieli. Dezavantajele ar fi fost poate transportul, manipularea si riscul de a nu gasi baloti ideali la timp, plus atentia maximă necesară pentru a evita puntile termice)
- 2. Tehnica de amestec : paie și lut (a nu se confunda cu „light -straw”-ul, puteti vedea in filmuletul acesta despre ce vorbesc) - se amestecă paile cu lutul și se pune materialul cu furca. Cunosc personal oamenii din filmuleț și stiu exact că lor ( o echipă de 4 persoane) le ia 9 ( nouă ) zile lucrătoare pentru a ridica 40 - 50 metrii lineari de pereți la înălțimea de 2.7 - 3 m. În trei etape a câte 3-4 zile. Se pune un metru înălțime și aproximativ 1 metru lățime. Fiecare etapă se lasă să se usuce și la momentul oportun se taie „mustățile” peretele râmînînd cu o grosime de 70 cm. Casă de lut cu foarte mult paie. Pereții sunt autoportanți! Și masă termică, și termoizolație. Îmi surâde foarte mult ideea. Însă văd două dezavantaje în ceea ce mă privește : necesită foarte multă apă, foarte mult paie, muncă scurtă dar extrem de intensă ( spun eu ), ceea ce poate fi cam greu pentru familie ( cei care pun materialul pe perete, stau aproape toată ziua îndoiți). Avantaje : repede, autoportant, termoizolant, omogen
- 3. Lutul, tehnica „cob” - o tehnică care am îndrăgit-o foarte mult - am 3000 mp de teren. Am nevoie de fundație, iaz, seră semiîngropată. Deci pământul este gratis, de pe teren. Paie nu trebuie mult. Pereți autoportanți, solizi, structură monolit. Tot ce trebuie să am în vedere este ca pereții să fie suficient de groși ca să nu se întâlnească (în perete) frigul cu căldura să nu facă condens. Pentru asta trebuie să fac pereții suficient de groși, minimum 60 cm. Așadar avantaje : material este local, familia poate ajuta la maximum, ieftin (doar excavarea trebuie plătită;), autoportant, plăcut de lucrat cu pământul, si nu în ultimul rând foarte sănătos, benefic corpului. Dezavantaje : poate dura în timp, uscare greoaie (mai ales dacă prinzi un anotimp ploios).



Categories: Constructii ecologice
Post a Comment
Oops!
The words you entered did not match the given text. Please try again.
15 Comments



Je cherche artisan pour construire maisons écologiques en France.
Merci.


Vei construi o casa din cob si vei avea cateva elemente din cordwood.
Iti doresc tot succesul si tine-ne la curent. Te ajutam toti, cum putem.



Iar pereţii se pot ridica şi într-o lună, spun asta din experienţă, ploaia nefiind un impediment ci chiar benefică pentru umezirea argilei.


Oops!
Oops, you forgot something.